Proiectul “Aproape de familie” inseamna nu doar sprijin pentru familiile sarace astfel incat sa aiba parte de conditii de locuit si de trai mai bune, ci si consiliere si ajutor acordat deopotriva parintilor si copiilor, inclusiv psihologic, in cadrul Centrului De Consiliere si Sprijin Pentru Parinti si Copii (CCSPC) din Sfantu Gheorghe – Covasna. Centrul deschis in cadrul proiectului este un serviciu de zi care sprijina si asista parintii/potentialii parinti pentru a face fata dificultatilor psihosociale care afecteaza relatiile familiale, pentru dezvoltarea competentelor parentale, pentru prevenirea separarii copilului de familia sa si pentru sprijinirea copiilor atunci cand apar probleme in dezvoltarea acestora.
Va prezentam una dintre familiile care au intrat la consiliere la noi in centru. Cei trei copii ai familiei de la Targu Secuiesc au fost deja la centru de cateva ori, iar mama vine regulat la noi, dar si la DGASPC Covasna, pentru ca urmeaza reintegrarea in familia lor pentru al patrulea copil. Acesta a fost plasat dupa nastere la un asistent maternal, neavand atunci conditii corespunzatoare pentru a-l creste si, in plus, s-a nascut cu o problema medicala si mama nu l-a putut alapta. In 2019, cand familia a fost parte dintr-un alt proiect derulat de SERA ROMANIA si DGAPSC Covasna, acestia traiau intr-o casa alcatuita din doua camere, inclusiv bucatarie, si cu WC afara. Au primit atunci un apartament cu doua camere, baie si bucatarie, unde locuiesc acum si unde va fi reintegrat cel de-al patrulea copil. Parintii nu au nicio restanta la utilitati si lucreaza ca zilieri, iar, pentru a mentine familia unita, mama si copiii au parte de consiliere la CCSPC, dar si acasa, cand echipa de proiect merge pe teren. In plus, tot in cadrul proiectului, familia va beneficia si de servicii de renovare a apartamentului lor, astfel incat sa aiba conditii de locuire adecvate pentru cei patru copii.
Centrul De Consiliere si Sprijin Pentru Parinti si Copii vizeaza, in proiect, un numar total de 103 persoane: 63 copii inclusi in grupul tinta si implicit un numar de 40 parinti, in calitate de reprezentanti legali/tutori ai copiilor. Accesul persoanelor in cadrul CCSPC se realizeaza cu respectarea principiilor de egalitate de sanse si nediscriminare.
*FUNDATIA SERA Romania, in calitate de beneficiar, implementeaza, pana in august 2022, proiectul “Aproape de familie – proiect pentru reducerea institutionalizarii copiilor din judetul Covasna”, in parteneriat cu DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI COVASNA. Grupul tinta este format din 127 de copii care provin din judetul Covasna. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020. Valoarea totala a proiectului: 6 035 625,06 lei, din care valoare confinantare UE: 5 124 161,30 lei.