Un centru de recuperare destinat copiilor cu dizabilităţi va fi construit în oraşul Întorsura Buzăului, printr-un parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean (CJ) Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi Fundaţia SERA România, potrivit Covasnamedia.ro.
Potrivit sursei citate, între Consiliul Judeţean Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi Fundaţia SERA România s-a dezvoltat în decursul timpului o „strânsă relaţie de colaborare”, aceasta din urmă susţinând financiar mai multe proiecte, printre care prevenirea instituţionalizării şi reintegrarea în familia naturală a copiilor, programul pentru prevenirea sarcinilor nedorite, închiderea Centrului de Plasament nr. 6 Olteni şi construirea a trei case familiale pentru copii la Târgu Secuiesc şi Întorsura Buzăului, precum şi a unui Centru de recuperare pentru copiii cu handicap în municipiul Sfântu Gheorghe.
Intreaga stire aici.

Proudly powered by WordPress