Va lasam astazi o noua poveste emotionanta din viata uneia dintre familiile noastre de beneficiari, fortata de asemenea sa traiasca in conditii dificile, si locativ, si uman, atipice pentru majoritatea familiilor.
Un tata, 7 copii (5 baieti cu varste intre 10-20 de ani si 2 fete de 12 si 16 ani), precum si bebelusul minorei de 16 ani au impartit pana de curand toti o casa cu o singura camera, primita de acesta de la matusa lui, insa fara acte legale, in localitatea Ozun.
P. L. este un tata de 39 de ani care isi creste singur copiii, dupa ce sotia lui i-a abandonat si s-a mutat la concubin. Initial mama luase doi dintre copii cu ea, insa ambii s-au intors sa locuiasca alaturi de tata, inclusiv minora de 16 ani, care intre timp a devenit mama unui bebelus care are aproape un an, de care fata si tatal ei au mare grija.
Capul familiei, P.L., nu are loc de munca, lucreaza ca zilier impreuna cu cei doi baieti mai mari (de 20 si 18 ani), iar singurul venit sigur al familiei este alocatia copiilor. In aceste conditii, pentru a mentine familia unita si a evita situatia de abandon, familia P. a fost preluata in proiectul nostru, pentru a fi ajutata sa aiba o locuinta noua, dotata si adecvata cresterii celor 8 copii. Au primit subventii pentru a-si construi o casa mai mare, pe un teren primit in concesiune de la Primaria Ozun, pentru 45 de ani, cu posibilitatea de prelungire, dar si pentru mobila necesara. De asemenea, echipa proiectului a reusit sa ii sprijine sa aiba si apa curenta acolo (ei si inca 2 familii dezavantajate din zona), pentru a le usura traiul. Iar curentul va fi asigurat prin panourile fotovoltaice montate pe casa, primite tot in cadrul proiectului.
P.L. merita tot sprijinul din partea noastra si a comunitatii (multumiri tuturor celor care au pus umarul), si poate fi considerat un tata model: a ales sa isi creasca singur, din putinele resurse, cei 7 copii, si nepotul nascut de fiica minora si nerecunoscut de tatal lui, si sa nu ii trimita in grija statului. Ramanem alaturi de ei in continuare, ca si de ceilalti beneficiari ai nostri, pentru a-i sprijini si consilia, astfel incat familia sa ramana unita.
*FUNDATIA SERA Romania, in calitate de beneficiar, implementeaza, pana in august 2022, proiectul “Aproape de familie – proiect pentru reducerea institutionalizarii copiilor din judetul Covasna”, in parteneriat cu DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI COVASNA. Grupul tinta este format din 127 de copii care provin din judetul Covasna. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020. Valoarea totala a proiectului: 6 035 625,06 lei, din care valoare confinantare UE: 5 124 161,30 lei.