REVISTA PRESEI MARTIE 2022

2 milioane de euro investiţi în sistemul de protecţie socială din judeţ prin Fundaţia SERA

Autor:

Cătălin Lupășteanu, reporter

Publicat: 23/03/2022 12:16

Sursa foto: frontendersfoundation.com

Fundaţia SERA România a investit, în decurs de peste două decenii, 2 milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului de protecţie socială din judeţul Covasna, printr-o serie de proiecte derulate în parteneriat cu autorităţile locale, iar în perioada următoare va contribui, printre altele, la construirea unui centru de recuperare pentru copiii cu handicap la Întorsura Buzăului şi a trei case de tip familial pentru copiii abandonaţi, potrivit Agerpres.

Potrivit conducerii Consiliului Judeţean Covasna, colaborarea cu fundaţia SERA a început în anul 1999 şi a vizat, printre altele, sprijinirea serviciul de asistenţă maternală, prevenirea sarcinilor nedorite, reducerea numărului de mame minore şi a copiilor abandonaţi.

Reprezentanţii SERA şi finanţatorii acestei fundaţii au efectuat recent o vizită de lucru în judeţul Covasna, oprindu-se la casele de tip familial construite în Întorsura Buzăului, Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, la centrele de recuperare, precum şi la câţiva beneficiari ai proiectului de prevenire şi reintegrare din localităţile Ozun şi Cernat.

“Fundaţia SERA România a derulat, începând încă din anii 1999-2000, o serie de proiecte sociale împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna (DGASPC Covasna) şi Consiliul Judeţean Covasna. Pe fondul acestei colaborări de lungă durată, reprezentanţii SERA însoţiţi de finanţatorii lor din Franţa, Asociaţia Care, s-au aflat la începutul săptămânii într-o vizită de lucru în judeţ, cu scopul continuării proiectelor de construcţie a caselor de tip familial din judeţul Covasna şi vizitării locaţiilor care s-au dat în funcţiune în ultima perioadă, precum şi pentru vizitarea unor familii sprijinite de fundaţie. Fundaţia SERA şi Consiliul Judeţean Covasna au susţinut financiar mai multe proiecte sociale, implementate de-a lungul timpului de DGASPC Covasna, între care dezvoltarea şi susţinerea serviciului de asistenţă maternală, programul care vizează prevenirea sarcinii nedorite, construirea de case tip familial, în regim de colaborare, dar şi a unor centre de recuperare pentru copiii cu handicap. Începând din anul 1999, prin Fundaţia SERA România, au fost investite 2.000.000 de euro în dezvoltarea sistemului de protecţie socială din judeţul Covasna” , se arată într-un comunicat de presă, remis miercuri AGERPRES.

Fundaţia SERA România a sprijinit, de-a lungul timpului, numeroase proiecte în aproape toate judeţele ţării, contribuind la reorganizarea instituţiilor sociale de tip vechi şi la dezvoltarea unor servicii sociale alternative pentru copiii defavorizaţi.

“În viitorul apropiat, între proiectele covăsnene care se vor derula, se numără construirea şi dotarea centrului de recuperare pentru copiii cu handicap din Întorsura Buzăului, respectiv reorganizarea Centrului de Plasament “Borosnyay Kamilla” din Tg. Secuiesc, ce va consta în construirea a trei case familiale, două la Tg. Secuiesc şi una la Ghelinţa” , se mai arată în comunicatul de presă.

 

2 milioane de euro investiti in sistemul de protectie sociala din judet prin Fundatia SERA

Sursa: Covasnamedia.ro

Joi, 24 Martie 2022, ora 07:26

Covasnamedia.ro

Fundatia SERA Romania a investit, in decurs de peste doua decenii, 2 milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului de protectie sociala din judetul Covasna, printr-o serie de proiecte derulate in parteneriat cu autoritatile locale, iar in perioada urmatoare va contribui, printre altele, la construirea unui centru de recuperare pentru copiii cu handicap la Intorsura Buzaului si a trei case de tip familial pentru copiii abandonati.

Potrivit conducerii Consiliului Judetean Covasna, colaborarea …citeste toata stirea

 

Covasna: 2 milioane de euro investiţi în sistemul de protecţie socială din judeţ prin Fundaţia SERA

RSS INFOMURES — 23.03.2022 Tweet on Twitter Share on Facebook Google+ Pinterest

Fundaţia SERA România a investit, în decurs de peste două decenii, 2 milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului de protecţie socială din judeţul Covasna. În perioada următoare va contribui, printre altele, la construirea unui centru de recuperare pentru copiii cu handicap la Întorsura Buzăului şi a trei case de tip familial pentru copiii abandonaţi. Potrivit […]
Articolul Covasna: 2 milioane de euro investiţi în sistemul de protecţie socială din judeţ prin Fundaţia SERA apare prima dată în Radio Romania Targu Mures.

Aceasta stire este preluata.

ZIARELIVE.RO

 Sursa articolului: Covasna: 2 milioane de euro investiţi în sistemul de protecţie socială din judeţ prin Fundaţia SERA

Credit autor: MIRELA ROTAR.

  

ZiareLive.ro / Revista Presei / Presa Nationala / 2 milioane de euro investiţi în sistemul de protecţie socială… 2 milioane de euro investiţi în sistemul de protecţie socială din judeţ prin Fundaţia SERA Publicat: Miercuri, 23 Martie 2022, 12:36 Fundatia SERA Romania a investit, in decurs de peste doua decenii, 2 milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului de protectie sociala din judetul Covasna, printr-o serie de proiecte derulate in parteneriat cu autoritatile locale, iar in perioada urmatoare va contribui, printre altele, la construirea unui centru de recuperare pentru copiii cu handicap la Intorsura Buzaului si a trei case de tip familial pentru copiii abandonati, potrivit Agerpres.Potrivit conducerii Consiliului Judetean Covasna, colaborarea cu fundatia SERA a inceput in anul 1999 si a vizat, printre altele, sprijinirea serviciul… Citeste articolul mai departe pe stiripesurse.ro…   Sursa articol si foto: stiripesurse.ro

Citeste tot pe: https://www.ziarelive.ro/stiri/2-milioane-de-euro-investiti-in-sistemul-de-protectie-sociala-din-judet-prin-fundatia-sera.html

FLUIERUL.RO

 

_ 2 milioane de euro investiţi în sistemul de protecţie socială din judeţ prin Fundaţia SERA

2 milioane de euro investiţi în sistemul de protecţie socială din judeţ prin Fundaţia SERA

(FLUIERUL)

Proudly powered by WordPress